Din punctul meu de vedere, sunt două categorii de oameni atunci când vorbim despre alegerea unui agent imobiliar. Sunt oamenii care iau decizia repede – un video scurt, un apel, o recomandare etc. – și sunt oamenii care amână foarte mult această decizie pentru că nu au suficientă încredere, nu înțeleg exact ce face consultantul sau nu reușesc să diferențieze profesioniștii de cei care doar pretind că sunt.
Chiar dacă selecția oamenilor cu care lucrăm este o alegere emoțională, alegerea consultantului imobiliar necesită multă atenție. Pentru că persoana respectivă va influența una dintre cele mai importante decizii financiare și personale din viața ta.
Și nu, nu cred că trebuie să alegi „cel mai cunoscut agent imobiliar din București”. Dar cred că există câteva întrebări care te pot ajuta să înțelegi mai bine cu cine vei lucra, dacă vi se aliniază valorile și cum va arăta experiența ta pe parcursul tranzacției.
Așadar, asta ar trebui să știi înainte să îi încredințezi un asemenea proiect:
1. Lucrează full-time în imobiliare?
Poate părea o întrebare banală, dar contează.
Imobiliarele sunt un domeniu extrem de dinamic. Apar constant situații noi, probleme neprevăzute, schimbări legislative, negocieri dificile și detalii care trebuie gestionate rapid și corect.
Nu îți dorești un agent care desfășoară această activitate sporadic, are alt job de bază și nu este conectat la piață zi de zi.
2. Ce experiență are cu tipul meu de tranzacție?
Există diferențe mari între vânzare, cumpărare, investiții pentru închiriere pe termen scurt sau investiții pentru închiriere pe termen lung. Nu mai spun cât de diferit este să vinzi proprietăți în Prelungirea Ghencea sau pe Șoseaua Nordului.
Nu spun că un agent imobiliar bun nu ar putea vinde excelent într-o zonă în care nu a mai lucrat, însă merită să înțelegi de la început cât de familiar este cu tipul de proprietate și piața în care urmează să lucreze.
Un consultant care lucrează foarte bine pe închirieri nu înseamnă automat că are experiență solidă în negocierea unei achiziții importante sau în poziționarea strategică a unei proprietăți la vânzare.
3. Ce înseamnă negocierea pentru el?
Foarte multe persoane asociază negocierea cu „să mai scadă puțin prețul” sau „să vândă la un preț mare”.
În realitate, negocierea în imobiliare înseamnă mult mai mult:
– timing;
– poziționare;
– strategie;
– gestionarea emoțiilor;
– structurarea ofertelor;
– filtrarea informațiilor;
– evitarea conflictelor inutile.
Uneori, o negociere bună nu înseamnă cel mai mic preț. Înseamnă cea mai bună decizie în contextul dat.
4. Cum promovează o proprietate?
„Punem anunțul pe site-uri” nu mai este de mult o strategie completă de promovare.
Întreabă:
– cum pregătește proprietatea pentru promovare;
– dacă există o strategie de poziționare;
– dacă adaptează promovarea în funcție de tipul proprietății;
– dacă înțelege avatarul cumpărătorului sau îți poate descrie cumpărătorul țintă;
– dacă folosește video, social media, storytelling și targetare corectă;
– dacă este deschis la colaborarea cu ceilalți agenți din piață.
În multe situații, diferența dintre o proprietate pe care se pune praful pe OLX și una vândută stă în modul în care este prezentată.
5. Cum lucrează – deschis, reprezentare, exclusivitate?
Aici opiniile sunt împărțite și este normal să fie așa, pentru că, din păcate, piața nu este încă suficient de matură și este slab reglementată.
Nu cred că o formă de colaborare este automat bună și alta automat rea. Cred însă că un profesionist corect poate aduce valoare în orice model de lucru, iar unul lipsit de etică poate crea probleme indiferent de contractul semnat.
Eu prefer reprezentarea pentru că reprezentarea exclusivă poate aduce mai multă implicare, strategie și responsabilitate atunci când există compatibilitate și încredere reciprocă. Un prestator de servicii investește diferit într-o colaborare în care există claritate, predictibilitate și asumare de ambele părți.
6. Este transparent în privința comisionului și a procesului?
Un consultant bun nu ar trebui să evite discuțiile despre:
– comision;
– contract;
– etape;
– responsabilități;
– riscuri;
– limitele colaborării – cu cine este dispus să colaboreze, de unde încasează comision și cât încasează.
7. Ce verificări face înainte de tranzacție?
Aici cred că foarte mulți oameni realizează prea târziu cât de important este rolul consultantului.
O tranzacție nu înseamnă doar:
Îmi place apartamentul.
Înseamnă și:
– verificări;
– documente;
– situații juridice;
– detalii tehnice;
– condiții de finanțare;
– riscuri care poate nu sunt evidente la prima vedere.
Uneori, întrebările adresate la timp pot evita probleme foarte costisitoare mai târziu.
8. Cum reacționează când apar probleme?
În imobiliare apar provocări constant, mai ales în piața de astăzi. Mai des decât și-ar imagina mulți oameni.
Contează foarte mult cum reacționează consultantul atunci când lucrurile nu merg perfect.
Se panichează? Dispare? Pune presiune? Sau caută soluții și comunică transparent?
Cred că adevăratul profesionalism se vede mai ales în momentele dificile.
9. Are procese clare sau totul se rezolvă „din mers”?
Poate suna puțin rigid, dar procesele contează enorm.
Checklist-uri, etape clare, organizare, comunicare și structură.
Nu pentru că „sună corporate”, ci pentru că ajută la reducerea greșelilor și a haosului într-un proces care poate deveni foarte emoțional și obositor.
10. Ai simțit că încearcă să te înțeleagă sau doar să ia contractul?
Poate că aceasta este cea mai importantă întrebare dintre toate.
Ai simțit că încearcă să înțeleagă:
– ce ai nevoie;
– cum trăiești;
– ce te stresează;
– ce îți dorești cu adevărat;
– ce compromisuri poți accepta și care ar deveni frustrări în timp?
La finalul discuției, pune-ți trei întrebări simple:
– Îți oferă liniște sau te agită?
– Îți inspiră încredere sau îți creează și mai multe semne de întrebare?
– Te-ai vedea luând una dintre cele mai importante decizii financiare din viața ta având acest om alături?
Pentru că nu cred că există consultantul imobiliar perfect pentru toată lumea și cred că există oameni potriviți pentru anumite tipuri de colaborări.
Cred că merită să alegi un consultant care îți oferă claritate, strategie, transparență și siguranță și care pune interesul clientului înaintea interesului propriu.
Iar dacă ai citit până aici, sper măcar că următoarea conversație cu un consultant imobiliar va începe cu întrebări mai bune. 😊
Alătură-te discuției